Gătitul este unul dintre cele mai folositoare, profitabile și distractive lucruri pe care copiii le pot învăța!
Indiferent că visează să devină dansator, fotbalist, medic ori să câștige X Factor, un lucru este sigur, întotdeauna va mânca!
Îți dorești să îi oferi copilului tău experiențe simple, de calitate și frumoase, din care să învețe lucruri practice care să îi fie de folos toată viața?
Fie că este în vacanță sau în timpul școlii, atelierele de gătit cu Mama Maradin sunt ceea ce aveți nevoie!
Încredere și convingerea că “pot”, bucuria unor experiențe noi, bucuria împărtășirii cu voi, dragi părinți, a ceea ce a învățat, prietenie, acceptare, învățare în joacă, minte liniștită, descoperirea unor noi gusturi, sunt câteva din beneficiile participării la atelierele de gătit!
Pentru cine sunt aceste ateliere?
Pentru copii cu vârsta între 4 și 12 ani, dornici de a învăța lucruri noi alături de noi prieteni.
Părinți sunt bineveniți și ei dacă își doresc să experimenteze gătitul alături de cei mici într-un cadru organizat.
Gătim, învățăm și ne jucăm!
Știați că mâncarea poate influența înălțimea, somnul sau nivelul de energie? Copiii vor afla astfel de informații valoroase despre corpul lor și cum alimentele îi pot influența, făcând observații prețioase chiar pe ei înșiși!
Dezvoltăm abilități individuale și de echipă într-un context practic, descoperind noțiuni despre ce înseamnă hrană și alimente sănătoase. Totul în timp ce gătim și formăm o relație între copii și alimente.
Învățăm despre fructe,
legume, condimente, ce mâncăm, când și cum, iar apoi transformăm toate
ingredientele, cu bucurie, în preparate delicioase. Totul este ca un joc, pe
care copiii vor dori cu siguranță să îl repete și acasă!
În timpul activităților vor avea ocazia și de a:
Cine este Mama Maradin?
Sunt mama a doi copii, care m-au inspirat să încep aceste activități, cea mai mică soră dintr-o familie cu 8 copii și manager de 20 de ani, ghid de dezvoltare personală și psiholog in formare. Promovez și susțin sănătatea fiind coach într-un program al Academiei Psy Development.
Mi-a plăcut mereu să inventez gusturi noi și să gătesc așa cum simt, bucuria gătitului venind mereu din atmosfera armonioasă a unei mese în familie.
La atelierele cu copii sunt și eu un copil, alături de ei, entuziasmată și creativă, bucuroasă și încântată să prepar mâncăruri îmbietoare.
© Copyright 2019 Lofty Concepts - Mama Maradin