RO
EN



Conţinutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Elena Moisa – maternitate, credință, dăruire

Draga mea, Alexandrina Maradin!

În primul rând doresc  să îți mulțumesc pentru faptul că te-ai gandit și la mine pentru proiectul tau și te felicit din toată inima pentru tot ceea ce  faci dar și pentru că văd în tine un exemplu de femeie puternică, inventivă  și curajoasă. Iți doresc mult, mult success in tot ce faci!

 In al doilea rând, vreau să îți transmit și pe această cale  scuzele mele pentru întârziere. Sper să nu te dezamăgesc, cu răspunsurile mele…

  1. Care este Magia din viața ta?

Magia? Magia din viața mea este dăruită de Bunul Dumnezeu și aceasta reprezintă faptul divin de a fi Mamă. Nu doresc să fiu o mamă perfectă, însă îmi doresc foarte mult să fiu o mamă bună! Să fiu prezentă permanent în viața fiului meu pentru a se bucura de acel echilibru absolut esențial în dezvoltarea și educarea lui sănătoasă. Nu pentru a-l dirija ci pentru a-i oferi aripi rezistente pentru a putea zbura în siguranță atunci cand va fi mare, oriunde va dori el. Mă rog sa aibă  drumuri bune și toate cu întoarcere acasă.

  • Care  consideri că sunt ingredientele  care crează armonie în familie?

Desigur, ingredientele de bază Sarea și Piperul, insă și ceva pentru aromă în funcție de situație! Sarea reprezintă Iubire, multă iubire, Piperul reprezintă Respect la care adaugăm înțelegere, speranță, optimism și veselie. În ciuda faptului că de cele mai multe ori impresia firii mele este una extrem de serioasă, sa știi că am un simț al umorului foarte dezvoltat și creez veselie în jurul meu.

  • Cât de importante consideri că sunt activitățile în care toată familia este implicată?

               Toate activitățile din casa , de familie  sunt importante  și ideal este să se implice toți membrii familiei, desigur că trebuie stabilită o măsură  pe componente și timp care poate fi alocat, însă trebuie trasate reguli organizatorice clare, cine, ce, când, cum pentru ca lucrurile să aibă un parcurs normal și frumos.  Activitățile gospodărești trebuie facute exclusiv de toți membrii familiei. La mine în familie de exemplu, dacă suntem toți trei acasă: eu sunt în bucătărie, șotul meu face curățenie, copilul duce gunoiul, cumpără pâine…ș.m.d. Apoi ne putem bucura împreună de timpul liber rămas. Mai există și situații când  suntem foarte obosiți, după o perioadă mai solicitantă și nu dorim să facem nimic într-o zi, nu facem nimic și doar stăm si ne relaxăm, povestim, citim, ne uităm la tv sau ascultăm muzică…

  • Care sunt subiectele pe care le-ai introduce tu în educația formală a copiilor și tinerilor?

Două dintre lucrurile pe care le consider absolut utile având în vedere aceste vremuri tehnologizate: 1.  Metodologii de a-și dezvolta capacitățile de autodidact, de analizare si diseminare a informațiilor. Aș insista mult pe acest lucru deoarece școala îți oferă infinite  informații și extrem de diverse intr-un timp foarte scurt și care nu vor fi niciodată percepute și întelese de copii. Și apoi mai este moda cu meditațiile. Un fenomen înțeles greșit atât de către părinți cât și de către copil.  Cei mai mulți copii fac meditații pentru a-și face temele și nu pentru a aprofunda lucrurile și a -și așeza noțiunile care nu le stăpânesc, consider că este un consum inutil de resurse: timp, energie și bani. Prin urmare, Aș întroduce o nouă disciplină școlară  în acest sens, nu știu dacă să se numească Metodologie sau altfel, insă aceasta să ofere posibilitatea elevului de a-și descoperi capacități, mai ales acelea de autodidact, să identifice conexiunile cu materia învațată anterior și  și cu cea din lecțiile viitoare. Niciodată un elev nu va citi/învăța materia suplimentară, insă dacă va fi convins și va înțelege că  acest lucru îi va ușura munca în viitor, o va face! Desigur, că acest lucru va fi posibil doar acolo unde există potențial! …Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici…De aceea există o discrepanță foarte mare între studiul din școală cu cel din facultate și de multe ori studenții trec practic printr-un hop anevoios în primii ani de studenție și se confruntă cu dificultăți  în asimilarea multor informații intr-un timp foarte scurt. 

O altă componentă importantă pe care aș introduce-o  în școală este legată de domeniul vocațional  și aș dori ca școala să aibă pârghii prin care sa descopere   aptitudini la copiii talentați, absolut în orice domeniu,  să îî motiveze  și să îi sprijine în acest sens, astfel nu s-ar pierde talente valoroase, nu s-ar irosi energii și vise și nu ar exista copii îndrumați greșit. De ce să studiez muzica, fără nici un succes, dacă eu am talent imens în teatru, deci pot studia actoria și am șanse enorme să ajung una dintre cele mai valoroase actrițe? Sau poate am aptitudini de scriitor!Dețin simțul cuvantului și îi pot oferi o anume valoare, o deosebită insemnatate!

  • În ce fel va schimba perioada actuală modul în care oamenii vor învăța?

De schimbat, va exista schimbare! Și eu cred că una majoră! Insă dacă va fi bună sau rea, se va vedea la fiecare in parte!  In decursul anilor și al generațiilor au fost schimbări și vor mai fi cu siguranță. Unele chiar cruciale pentru omenire, sigur că diferite, în funcție de timp și spațiu,  deci nu suntem noi în acest moment singuri pe lume, cum s-ar zice ! În orice moment, în orice situație sunt lucruri rele dar și lucruri bune. Ideal ar fi să le vedem pe cele bune! Ploaia vine sa spele pământul nu doar să il adape ! Depinde de fiecare dintre noi  cum întelegem, respectăm și parcurgem această perioadă.

  • Cum consideri că putem contribui fiecare la educația generațiilor care vin?

Bună întrebare! Și iți mulțumesc! Oooo , cu multe putem! Noi suntem datori generațiilor viitoare cu ceea ce existăm astazi! Orice actiune de astazi se va reflecta in viitor. Dacă presărăm în sufletul unui copil bucurie, el o va păstra în suflet , va trăi cu ea și o va dărui copiilor lui mai departe! De asemenea, daca presărăm neincredere, el va trăi cu ea toată viața și o va darui mai departe! Deci suntem datori să dăruim iubire, respect, siguranță, optimism, curaj, etc. De ce crezi că mă zbat la Brașov, de peste 5 ani la Art Respect  să susțin Educația prin artă? Simplu, pentru că Arta imbracă frumos omul , iar Educația îl face puternic!

  • Care este numele “diamantului” pe care situatia actuală l-a scos la iveala din adâncul tău?

Wau! Fără să mă gandesc…”Diamantul” meu din această perioadă este Răbdarea! La un momentdat am avut convingerea că nu dețin suficientă răbdare…! Vreau sa precizez ca sunt mai multe elemente prețioase pe care   le-am șters de praf din sufletul meu și le-am scos la suprafață pentru a mă bucura de ele!!! Răbdarea este prima care mi-a trecut prin minte!

  • Spune-ne un gând pentru astăzi și pentru mâine .

Dragii mei, vă rog să vă bucurați de ceea ce sunteti si aveți astăzi, dar și mâine ! Să rămâneți optimiști și încrezători! Să vă alocați timp și intelegere mai întâi vouă  apoi și celor dragi! Viața este frumoasă indiferent de vreme sau de vremuri!  Cu respect și prețuire, Elena