1. Care crezi că sunt cele mai importante aspecte pe care este nevoie să le gestionam corect pentru a face fată tuturor provocărilor care apar?
Cred că cel mai important este să învățăm să ne gestionăm pe noi înșine. Disciplina este una dintre valorile la care țin foarte mult și pe care o aduc în spațiul meu zilnic, în familia mea, în echipa mea. Dacă nu avem disciplină, orice altă formă de organizare, oricât de multe eforturi am face lucrurile nu s-ar închega. Prin urmare nu am face pași înspre visul nostru.
Apoi, cred că ar trebui ca fiecare dintre noi să învețe să își gestioneze resursele pe care deja le are, în interiorul său. Astfel putem atinge un echilibru între a munci din greu, dar conștienți de propriile forțe, fără a ne da bătuți.
2. Care sunt obiceiurile tale care te mențin în energie pe parcursul întregii zile?
Lucrurile care mă mențin în energie întreaga zi sunt din sfera contribuției și a creativității. Atunci când pot contribui cu ceva folositor în viața cuiva, când mă conectez cu oamenii sau chiar îi ajut să se conecteze între ei, atunci mă simt mai plină de viață ca niciodată.
3. Cât de importantă este alimentația pentru tine, pentru tânăra ta familie?
În timpul pandemiei mi-am dat seama că alimentația este unul dintre puținele planuri în care nu am reușit să introduc disciplina la nivelul la care mi-aș fi dorit. Lucratul peste program și uneori și în weekend, toate acestea influențează felul în care mănânc, dar și ce mănânc. De câteva luni, împreună cu soțul meu, am decis să investim mai mult timp în acest capitol. Îmi doresc să avem o familie sănătoasă din toate punctele de vedere. Îmi doresc să avem o viață lungă, fericită și sănătoasă, iar pentru ca asta să fie posibil îmi dau seama că este necesar ca alimentația să fie una echilibrată și nutritivă.
4. Cât de important este cu cine iei masa?
Orice persoană care intră în spațiul meu trezește în mine fie bucurie, fie mă ajută să învăț lecții. Prânzurile de afaceri nu îmi sunt străine, dar atunci când aleg să iau masa, în timpul liber, prefer să am alături persoane cu care rezonez și să ne bucurăm de un prânz deosebit. Pe scurt, cred că mesele ar trebui combinate cu trăiri plăcute.
5. Ce imagini, ce mirosuri ori gusturi îți aminteșți, din perioada copilăriei? Ce stare îți trezesc ele?
Cele mai dragi imagini din copilărie sunt cele cu bunica și mama mea în bucătărie. Amândouă sunt niște femei extraordinare și puternice, care m-au inspirat și care m-au ajutat să devin cine sunt acum. Gustul copilăriei mereu va fi acel sandwich cu pâine prăjită, unt și salam pe care unchiul meu îl mânca cu mare poftă, pe care el îl refuzam și mai apoi o rugam pe bunica să-mi facă și mie unul pentru că nu mai puteam de poftă. Din aceeași categorie sunt și cartofii prăjiți ai bunicii, dar și cartofii țărănești ai mamei, care și acum îmi ajung de fiecare dată la suflet.
6. Cu cine ți-ar plăcea să gătești, la tine ori la el/ea în bucătărie?
Mi-ar plăcea să pot găti o dată cu doamnele din familia mea. Sau chiar cu toată familia, ar fi o experiență interesantă. Conexiunile pe care le am cu cei din familie, cu cei dragi mie, sunt foarte puternice, iar prepararea unei mese gustoase împreună cu siguranță ne-ar aduce și mai aproape!
7. Spune-ne un gând pentru astăzi și pentru mâine .
Pentru astăzi, vreau să vă las o întrebare: Ce v-a făcut sufletul să cânte?
Iar pentru mâine… De fapt, nu doar pentru mâine, ci pentru fiecare zi de acum înainte, vă provoc să faceți câte un lucru care vă bucură cu adevărat. Să vă creați o nouă rutină care să vă echilibreze și care să vă aducă zâmbetul pe buze atunci când simțiți că aveți nevoie!
Mulțumim, Alina
© Copyright 2019 Lofty Concepts - Mama Maradin
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.