RO
EN



Conţinutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Despre sănătate împreună cu Carmen Albișteanu

1. Care crezi că sunt cele mai importante aspecte pe care este nevoie să le gestionam corect pentru a face fata tuturor provocărilor care apar?

Aș spune că ar fi vorba despre sănătatea fizică și cea emoțională. Mintea sănătoasă găsește soluții bune atunci când e într-un corp sănătos, dar și într-un cadru emoțional echilibrat.

2.            Care sunt  obiceiurile tale care îți mentin starea de sănătate și energia pe parcursul întregii zile?


Sunt câteva obiceiuri care mă ajută să îmi mențin energia pe parcursul zilei. Primul ar fi să fac mișcare, chiar dacă e vorba de numai 10 minute de stretching dimineața. Apoi e liniștea. Sunt genul de persoană care lucrează și gândește bine în liniște. Nu am notificările pornite decât pentru aplicațiile cu care lucrez și acelea doar în timpul programului.

În rest, simt că mă ajută pauzele de deconectare, fie că vorbim de o oră în care gătesc, siesta de 30 minute după prânz sau doar să mă mai ridic din când în când de la laptop și să privesc în zare.

3.           Ce recomandări ai pentru ca oamenii să fie sănătoși?

În primul rând, să pornească de la a afla dacă sunt sănătoși sau nu. Neglijăm importanța analizelor periodice, iar obiceiul de a merge la medic doar când e urgent nu ne ajută la acest capitol. Apoi, dacă ne concentrăm pe calitate în ce consumăm (nu doar alimente, ci și media, literatură, entertainment) și în ce ne investim timpul (hobby-uri, mișcare, cultivarea unor relații sociale), cred că ne prelungim sănătatea și viața exponențial.

4.            Cât de important este cu cine iei masa și cât de importantă este starea în care ești atunci când mănânci?

Una dintre marile probleme ale epocii în care trăim este mâncatul emoțional. Nu mai mâncăm de foame, ci mâncăm de stres, de oboseală, de nervi sau chiar de bucurie. E foarte greu să separăm starea emoțională de ce punem în farfurie, foamea emoțională de foamea reală.

Totuși, din ce am văzut în obiceiurile oamenilor cu care am lucrat în calitate de nutriționist, există și contexte favorabile, iar aici mă refer la a lua masa cu persoane care ne susțin în eforturile noastre de a mânca mai sănătos și nu ne provoacă anxietăți suplimentare.

5.            Cât este de important cum măncăm? Cum putem ajuta digestia de la nivelul minții?


Este foarte important, pentru ca multe dintre problemele ce țin de alimentație sunt legate de faptul că mâncăm pe repede înainte. Nu acordăm timp să savurăm mâncarea, să-i deslușim gustul, să ne bucurăm de el, să ne considerăm pofta și foamea îndeplinite și să ajungă la creier mesajul sațietății. Cred că ne-ar crește tuturor calitatea vieții enorm dacă am învăța să mestecăm mai mult, să respirăm și să luăm pauze în timp ce mâncăm.

6.            Cum îți gestionezi timpul astfel încat să dezvolți toate proiectele tale, inclusiv hobby tău?

A fost o perioada mai aglomerată și am învățat că funcționez cel mai bine atunci când păstrez câteva constante – un pic de sport, niște ture pe munte în weekenduri, telefoane cu prietenii. Dar, ce-i drept, nu cred în multitasking nesfârșit și nu pot să ma concentrez 100% pe absolut tot ce fac. Așadar, am perioade în care trag mai tare la proiectele personale, alteori la cele profesionale și alternez cu perioade în care investesc mai mult timp în viața socială, prieteni și familie.

7.            Ce gând  vrei să transmiți cititorilor?

Să aibă grijă de sănătatea lor fizică și emoțională acordând mai multă atenție alimentației, obiceiului de a face mișcare și investind mai mult timp în lucrurile care îi bucură.

Mulțumim, Carmen Albișteanu!